Ma tot gandesc ce planuri sa imi mai fac... Nu cred ca as avea de pierdut daca nu gasesc ceva, am celelalte proiecte in desfasurare care se ocupa de aspectele ce trebuiesc "rezolvate" in viata mea, gen facultate, master, promovare la locul de munca, cumparat masina noua, atestate, vacanta la Londra, ceasul de la Swiss, etc.
Simt insa ca am ceva "extra time" care poate fi petrecut cu folos.
Si nu ma refer la planuri gen: sa citesc mai mult, sa ies mai mult, sa ma joc mai putin pe calculator, sa fac mai multa miscare,sa merg mai mult la teatru, etc. Ma refer la obiective pe termen lung, scopuri cuantificate, numarabile.Lucruri care sa imi influenteze serios viata. In bine, sper.
Adevarul este ca de cativa ani incoace, cam de cand am intrat la prima facultate, m-am hotarat sa "functionez" dupa niste planuri, sa imi stabilesc anumite obiective pe care sa le indeplinesc in timp. Mi-am dat seama ca asa, dupa ureche, nu merge. Sau merge, dar nu cum vreau eu...
Daca am facut bine sau nu, abia acum incep sa realizez, cand imi dau seama ca daca nu as fi demarat unele proiecte, azi imi era putin mai rau.
Sunt oameni, chiar destui dintre prietenii mei, care se ghideaza exclusiv dupa acele planuri impuse de ceilalti: familie, scoala, antrenori. Si atat. De la ei nu mai pun nimic, se multumesc asa si spera sa aiba noroc, iar cand se va ivi o oportunitate concreta, abia atunci se apuca de planuit. Poate si asta e un plan. Poate e chiar unul foarte bun, ramane de vazut.
Ma intreb totusi ce se va intampla atunci cand, optand pentru ceva acum, mai tarziu sa realizez ca ar fi fost mai bine sa fac altceva. Regrete nu pot sa am, deoarece la momentul in care ma decid pentru un lucru sunt constient si convins ca este cel mai bine sa urmez acel lucru. Poate ca totul pleaca de la viata pe care vreau sa o traiesc si am si sanse sa o realizez. Adica degeaba vreau sa fiu Batman. 
Planuri imi fac cu scopul de a imi crea premisele pentru a ajunge sa traiesc acea experienta pe care mi-o doresc. Si nu cred in planuri de genul: pana la 30 de ani sa fiu bogat, frumos si celebru. Nu e nimic concret in asta. Iar realizabil e greu pentru ca imi pare dificil sa ma decid de unde sa iau banii si cum sa ma cunoasca lumea: Hollywood-ul e cam departe, de cantat nu prea am incercat, sa ma fac fotbalist la Real sau Barcelona e cam tarziu, in politica faci bani, dar negri, iar lumea te cunoaste din scandaluri, pe un castig la loto nu prea as vrea sa ma bazez... Ma mai gandesc. La urma urmei pot sa ajung si CEO la o multinationala. Tot ce imi trebuie e un plan bun...
PS: managementul are un principiu destul de sanatos: "un plan prost este cu mult mai bun decat niciun plan"
sâmbătă, 10 noiembrie 2007
Planurile noastre cele de toate zilele
Publicat de ionut.m la 23:37
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Vezi tu, uneori ne facem planuri si viata ne-o ia inainte...
vezi tu..... VIATA-I UN CACAT SI UNII-S PLINI DE VIATA!
Trebuie ambitie, motivatie si disciplina pentru punerea la punct si respectarea unui plan. Sport like:)
Sunt curioasa in ce o sa investesti toate astea. Concret.
Daca mi-as fi respectat toate planurile facute, acum aveam un abdomen de invidiat si o diploma de facultate in buzunarul de la spate, as manca numai mancare de vaci, si as fi fost maritata cu Sebi, primul baiat cu care m-am pupat in scara. Stii ceva? Eu sunt fericita ca nu imi respect planurile mai niciodata si cu rezultatul non-planurilor de paa acum!
nu cred ca in viata asta totul iese asa cum planuim....e greu si cred ca aproape imposibil sa fim multumiti pe deplin de alegerile facute....timpul nu se poate da inapoi....asa ca singurul lucru care ne ramane e sa incercam sa "schimbam" ce se poate din momentul constientizarii...nu credeti??
Trimiteți un comentariu