You can never predict summer rain

Uneori, cand ne gandim cu drag la un lucru sau o fiinta din trecut care a insemnat mult si a lasat urme adanci pe acolo pe unde a umblat, avem inca senzatia ca il putem atinge, fie doar si cu mintea, asa, doar ca sa vedem daca este bine pus la locul lui, daca este la fel de bun ca in clipa in care l-am ales. Si gandul ultimei impresii ramane si ne sopteste parca ceea ce vrem sa auzim.

A trecut mult de atunci si parca ieri ne indreptam spre banca mereu libera ce ne astepta in locul acela special numai pentru noi si incercam sa ne ascundem de ploaie unul in bratele celuilalt. Pe atunci timpul se scurgea mai repede, iar amintirile deveneau mai numeroase, se legau de tot mai multe lucruri si apoi totul s-a sfarsit brusc, neanuntat, aproape din senin si foarte dureros, ca si cum ar fi ajuns la un final prestabilit inca dinainte de inceput.
Si in multe momente de atunci inainte m-am gandit la ce a putut face ca visul sa se spulbere, ca totul sa inceteze absolut si sa ne lasam unul pe altul fara ceva atat de special candva. Nu stiu si nu voi sti vreodata, oricate intrebari imi voi pune. Oare asa trebuia sa se intample?
Acum s-a terminat si nu stiu daca vreau sau nu sa revad acel loc special si plin de vorbe pastrate parca peste timp de linistea serii. Sunt unii oameni care traiesc pentru trecutul lor, altii care refuza sa si-l aminteasca. Nu vreau sa uit sau sa neg, vreau sa imi aduc aminte cu placere de ce am simtit si am invatat. Mai vreau sa stiu ca ii este mai bine decat cu mine sau ii va fi candva. Este un gand egoist, dar poate la un moment dat il simtim cu totii.
Poate ca odata ma voi intoarce prin unele locuri, dar asta va fi peste multi ani, atunci cand trecutul imi va fi singurul care mi-a ramas si cand toate vor fi date uitarii.