Ce-ar fi daca...

Sa zicem ca vrei mai mult si mai multe. Desi unii au impresia ca ai destule. Dar nu poti asa. Sa zicem ca vrei sa incerci ceva nou. Ce ai face?
De exemplu, eu as locui in Suedia. E un gand cu care ma joc din ce in ce mai des. De ce faza cu plecatul? E ceva similar religiei. Te-ai nascut cu una, insa esti mereu in cautarea unui Dumnezeu care sa fie al tau. Si cand l-ai gasit poate nu este cel pe care il cunosti de mic.
Revin. Suedia este una din cele mai bune locatii de trait, in primele trei din lume dupa unele studii. Aer curat, paduri cat cuprinde, lacuri, clima rece si sanatoasa, istorie, vikingi, PIB, civilizatie, cultura, salubritate, peisaje, conditii de munca, protectie sociala, oameni de calitate, populatie urbana 84%.

Greta Garbo, Ingrid Bergman, Ericsson, IKEA, Skype, Volvo, Alfred Nobel, ABBA, A-Teens, Ace of Base, The Cardigans, Europe, Therion, Roxette, Mini Anden, Björn Borg.
Celsius, Berzelius, Angstrom, Munthe, Erik Axel Karlfeldt, Selma Lagerlöf.
In Laponia te poti intalni cu Mos Craciun. Noapte polara.
Speranta de viata mare, 78 respectiv 83 de ani barbati/femei.
Toata lumea vorbeste engleza, insa pentru a te angaja acolo trebuie neaparat sa stii suedeza. Tara cea mai mare consumatoare de cafea din Europa. Suedezii sunt europenii care cheltuiesc anual cel mai mult pe turism.
O casa/apartament bun cu 3 camere costa in jur de 80.000 euro(mai ieftin ca la noi).
Este printre putinele tari membe UE care nu au restrictii pentru romani pe piata de munca. Poti sa obtii cetatenie in 5 ani! daca iti gasesti de lucru si locuiesti acolo, fara a face prostii, desigur.
Salariul minim: 1000-1200 euro.
Nu este un taram al fagaduintei, insa daca stii limba si esti bun in ceea ce faci, te poti angaja fara probleme.
Ar fi o varianta.

Perspective

In foarte multe situatii de zi cu zi ma lovesc invariabil de multe clisee, stereotipii si analogii menite sa exprime regulile in jurul carora trebuie sa ne invartim. Sa luam o zi obisnuita... Dimineata ies din casa, ma indrept spe serviciu. Unul din portarii din scara blocului imi deschide usa. Il salut, el pe mine. Prefer sa merg pe jos pana la metrou, autobuzul care vine la 3-5 minute este prea lipsit de personalitate pentru numai 2 statii. In numai zece minute de mers pe bulevard zi de zi am ocazia sa vad aceleasi lucruri cu o frecventa extraordinara. Aceeasi masina opreste in dreptul bancii Raiffeisen pentru a descuia usa anticamerei in care se afla bancomatul(asta se intampla dupa evenimentul cu furtul unui astfel de aparat).
Doua femei de serviciu isi incep lucrul la aceeasi ora pe scarile lor. Un ziarist mai lenes abia descuie chioscul. Altul, harnic, de peste drum, are deja presa numarata si asezata. Deja ma cunoaste si stie ce cumpar pentru cititul pe metrou. Nu mai e nevoie sa ii cer. Metroul vine la aceeasi ora. E bine, ma scuteste de asteptat si imi fac un program la minut datorita acestui lucru.
Aglomeratia arata si miroase la fel in fiecare dimineata. Ajung la munca, din nou reguli si stereotipii. Seful are si el sefi, nu poate face una pentru ca nu are voie, face in schimb altele pentru ca trebuie. Colegii mei, la fel, in unele zile par teleghidati. Ii intreb de ce au dus la semnat un document, primesc acelasi raspuns: trebuie... Acel trebuie impersonal si univoc marcheaza majoritatea actiunilor pe care le intreprindem . Trebuie. A fost o vreme cand ma obseda acest termen, aceasta notiune.
Se termina programul, plec spre casa, la intoarcere nu am parte de experiente noi decat foarte rar(ultima a fost cand usile unui autobuz nu se puteau deschide in statie din cauza aglomeratiei dinauntru; au fost necesare 15 minute si mult mai multe injuraturi). Prefer sa schimb ruta pentru diversitate. Pe la 17.30 uneori plec la biblioteca. Iarasi, acolo trebuiesc multe lucruri. Garderoba, fara apa in sala, fara mapa, cu legitimatie, etc. Se face 20.00, trebuie sa plec. Uneori mai stau la o bere cu prietenii sau colegii intalniti la facultate, alteori merg acasa, alteori la o intalnire. Alt drum, nimic schimbat.
Ma tot gandesc daca trebuie sa fac asta in fiecare zi. Daca trebuie sa merg la lucru pentru a-mi satfisface o parte din trebuinte, conform lui Maslow. Trebuie sa merg la facultate, trebuie sa invat. Trebuie sa fiu condescendent. Trebuie sa ma port, sa vorbesc si sa fac ceea ce trebuie cum trebuie. Pentru ca trebuie.
De fapt nu trebuie nimic! Absolut nimic, iar asta este singura scapare. Incearca macar o zi sa nu trebuiasca nimic si vezi daca reusesti. Va fi greu.
Ceea ce am scris mai sus despre o zi din viata mea nu are nicio relevanta pentru mine. Este o zi trecuta, uitati-o. Ce are relevanta si merita amintita este o zi cu intamplari minunate care s-au intamplat pentru ca nu au trebuit sa se intample. Cate din amintirile tale frumoase s-au intamplat pentru ca trebuiau sa se intample?
Ne marcheaza lucrurile care nu trebuie, toate celelalte ne anonimizeaza. In fata noastra si a celorlalti. Unicitatea noastra ca fiinte umane irepetabile in timp si identice cu noi insine este data de ceea ce facem nefiind obligati.
Si inca ceva... Niciodata nu relationam cu institutii, birouri, legi, documente, dosare, ghisee, cozi, facturi, programe. Lucram cu oameni. Care construiesc si fac ceea ce am scris mai sus.
Iar oamenii sunt influentabili.

Inca mai e timp

Nightwish,While your lips are still red


Am nevoie de o aventura noua. De ceva care sa ma readuca aproape de mine. Poate m-am saturat de oras, de program si de zilele cand am impresia ca fac aceleasi si aceleasi lucruri. Simt ca ceva nu mai merge. Nu vreau sa iau o vacanta, vreau ca totul sa se schimbe. Imi place viata mea de pana acum, doar e a mea..., insa timpul mi se pare insuficient si vreau sa incerc cat mai multe. Mi s-ar parea o risipa sa fac tot timpul acelasi lucru, sa am aceeasi ocupatie, sa fac mereu ceea ce am invatat. Vreau provocari, vreau sa ma aflu intotdeauna in situatia de a descoperi ceva nou. Ma simt ca si cum as fi locuit tot timpul la mare, iar acum vreau sa ma mut la munte. Simt ca nimic nu este batut in cuie, nimic nu este vesnic. Se spune ca in viata trei lucruri sunt imposibile: sa le stii pe toate, sa le faci pe toate si sa le iubesti pe toate.
Pana la urma daca vreau ceva ce ma opreste? Doar visul de a deveni mai mult decat sunt acum e de ajuns ca sa merg inainte. Pana la urma cu ce ramanem? Cu ceea ce suntem si ceea ce am facut.
Am colegi de munca trecuti de prima tinerete care asteapta pensia si se bucura ca au la 45 de ani in sfarsit o casa a lor, dar la care mai au de platit inca 10 ani. Unii se considera impliniti cand isi schimba masina, altii ca au reusit sa ocupe un post de mijloc si asta e mandria lor.
Astazi l-am intrebat pe unul din colegii mei ce crede ca a realizat in viata, cu ce pleaca de aici, de langa cei dragi. Am vorbit doua ore neintrerupte despre viata si sensul ei. Il respect enorm, este un om bun. Are o familie frumoasa, doua fete si o sotie pe care o ia zi de zi de la serviciu si merg impruna acasa. Dupa doua ore avea lacrimi in ochi. Imi spunea ca ii pare rau ca nu le-a oferit mai mult celor dragi. Visul lui este sa locuiasca in Franta, vrea asta de cand avea 15 ani. Acum nu mai are nicio speranta, simte ca imbatraneste si spera ca macar fetele lui sa isi indeplineasca visurile. Nu stie cand a imbatranit atat...
M-a marcat discutia de astazi si imi pare rau pentru el si pentru cei asemeni lui.
Ma gandesc ca inca mai am timp. Dar trece foarte repede. Trebuie sa fac ceea ce visez.