(foarte) Scurt tratat de evadare

Cat de teama ar trebui sa iti fie pentru a renunta la ceva ce visezi, in detrimentul a ceva cu care esti obisnuit?
Concret: apuci pe un drum, o cariera, un oras, prieteni, apucaturi. Chestii de conjunctura si nimic neobisnuit pana aici. Insa, de la o vreme, iti incolteste in minte gandul unui alt job, oras, peisaj social, tabieturi, toate croite dupa propria-ti fiinta, adaptate aproape 100% tie si felului tau de a fi. Ce faci?
Toti vrem la un moment dat sa o luam de la capat, sa ducem viata cu care ne identificam cel mai bine si pe care vom fi mult mai fericiti sa o traim.
Trecand peste partea cu identificarea si dorinta de a te afla in alt peisaj, peste calculele pragmatismului firesc si inainte de stabilitul detaliilor organizatorice inerente, e cazul sa iti pui o intrebare simpla: "de ce nu?".
E ceva ce te impiedica, adica ceva ce te impiedica cu adevarat si cu niciun chip nu poti sa treci peste?
Probabil ca nu, desi raspunsul este de cele mai multe ori afirmativ. Doar justificarea comoditatii, temerilor, conservatorismului, carentelor personalitatii, etc. Lucruri ce devin periculoase odata scoase la lumina. De aceea e mai bine sa le lasam in bezna odata si pentru totdeauna. Si sa trecem peste...
Sa faci o lista cu plusuri si minusuri? Mai bine incepi cu un plan, apoi lista. Asa spune cartea. Incepi cu inceputul, adica cu tine. Cu ce vrei. Apoi aliniaza si adapteaza datele. Vezi ca ceva nu se potriveste, substitui. Vezi ca ceva merge imbunatatit, te bucuri.
Apare problema dead line-ului. Parca cincinalul suna cam aiurea, dar daca altfel nu se poate mergem si pe varianta asta.
Consultanti? De o bicei e mai bine fara. Te trag inapoi, chiar daca fac parte si ei din noul peisaj. Exemplul personal e un magnet foarte puternic si va face minuni atunci cand vei dori sa fii urmat de cineva anume. Trust me on that.
Invata! Non stop, oriunde. Invata despre noile idealuri. Unde mergi, cand, cu cine, cu ce, ce vei face. Nu e mai greu decat pana acum, doar diferit.
Ai planul, acum apuca-te de el. Restul este doar teorie si munca. Apoi distractie. Si in sfarsit, ceea ce iti doresti. O viata.

Lovely day

Farmecul cautarii sau a ceea ce se afla la capatul ei?

Erica Jennings, It's A Lovely Day

Doer, watcher, wanderer

Viata are multe de oferit. Mult prea multe pentru a ne permite sa asteptam ca totul sa vina de la sine catre noi.
Poate ca felul nostru de a fi se modeleaza de la situatie la situatie, de la experienta la experienta, se compune dintr-un amalgam de atitudini, insa mereu una ne va domina existenta.
Intr-o carte pe care am citit-o de curand scria ca oamenii isi autoprogrameaza inconstient in anii copilariei destinul pe care il vor avea. Ceva de genul "de ce iti este frica nu scapi", dar si cu conotatii pozitive. Iar acest lucru ii indeamna catre un anumit mod de abordare a existentei.
Astfel devenim "doers", "watchers" sau "wanderers".
Nu pot spune ca un tip din cele trei este superior celorlalte. Fiecare isi traieste viata cum simte.
Unii prefera sa nu astepte nimic sa treaca pe alaturi fara sa incerce sa intervina. Ei stiu mereu ce sa faca. Dar nu vor avea timp pentru asimilari complementare.
Altii sunt fiinte contemplative. Fie asteapta ceva, fie se bucura de spectacolul din jur, traiesc pentru a intelege. Dar vor experimenta mai putin.
Iar altii au un drum numai de ei stiut, cei care abordeaza totul cu cea mai pura forma de originalitate pe care le-o poate darui natura. Fara a le pasa de multe conventii, traiesc asa cum simt, cu un pret.
Partea interesanta este ca viata te poate duce intr-un punct in care iti doresti mai mult decat ai fi dispus sa obtii in mod obisnuit. Simti nevoia sa traiesti dublu, sa intelegi, sa simti, sa faci. Sa iei cate ceva din fiecare.
Avem puterea sa schimbam ceva sau nu?
Tu ce esti?