Un alt fel de suferinta

Se spune ca suferinta ii uneste pe oameni...
Nu ma refer doar la situatiile de zi cu zi, cand spiritul oprimator al sefului se intalneste cu spiritele oprimate ale subalternilor, iar acestia, intr-un avant plin de solidaritate o pun de-o barfa cu conotatii care mai de care mai sadice cu putinta la adresa inculpatului de mai sus.
Dictonul isi are originea in vremuri de mult apuse, in care principalele griji nu erau nici pe departe legate de proasta functionare a aparatului de aer conditionat de la birou. Daca ne gandim doar la numeroasele razvratiri invatate pe la istorie (sau nu), vom intelege avantul pe care suferinta in grup il poate da maselor.
Putina dramatizare nu strica niciodata, insa nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Problema pare mult mai complicata.
Dincolo de interpretarile cu origini foarte variate, gen conflagratii in numele unor idei comune sau impotriva acestora, teoriile conform carora oamenii simpli si apasati de povara traiului de pe o zi pe alta sunt cei care pot socializa "mai bine"(se ajuta mai mult) intre ei, par destul de actuale.
De cate ori nu am auzit ca darnicia unora este direct proportionala cu lipsurile lor?
Lucru perfect completat de zgarcenia si avaritia proverbiala a altora, foarte avuti...
Astfel de exemple se gasesc la tot pasul, iar firescul tinde sa acopere toata problematica in discutie.
Interbarea mea este alta: regula este valabila si atunci cand vine vorba de "chestiuni amoroase"?